Cezara
Imi amintesc, amuzandu-ma cum la inceputul inceputurilor, in primul semestru a clasei intai , cand nu ne prea cunoasteam intre noi si incearcam sa ne facem prieteni noi eu si cu Cezara incercam din greu sa fim prietene.
Ea este cu un an mai mica ca mine, fiind maruntica dar nu cea mai maruntica si scunda dar nu cea mai scunda. E slabuta, toata lumea spunandu-i ca are niste bête in loc de picioare, cu care calca sfios prin clasa …mai mai ca podeaua e din carton. Parul este de obicei pana la umeri si ochii ei sunt verzi …un verde ciudat spre caprui dar spre albastru. Are simtitul umorului..dar e si carismatica ,spontana si cu adevarat originala. E o prietena adevarata…e timida si sfiosa..dar doar pana o enervezi fiindca dupa numai pare aceeasi fata draguta si cuminte.
Imi place tare mult felul cum zambeste , sau privirea ei pierduta …uitandu-se fix intr-un loc ca la cea mai hidoasa creatura pe care a vazut-o, cu ochi mari si atenti , dar ea defapt gandindu-se cine stie unde.Are un stil interesant de a se imbraca total opus mie adica cu culori vii gen galben , verde ,portocaliu sau turcoaz, culori cu care nu m-as imbraca nici in ruptul capului.
Tin minte ca pana pe la jumatata clasei a doua, poate chiar mai bine, la inceputul clasei a treia ne uram de moarte! Mergeam la Palatul Copiilor , institutie ce ne-a calauzit pasii multi ani. La cercul de literatura, ce eu l-am urmat pana la inceputul clasei a patra era o concurenta monstruoasa intre noi, jicnindu-ne si chiar lovindeu-le una pe alta. Imi placea tare mult sa rad de tunsoarea ei caraghiasa , de care acum nu imi vine decat sa plang deoarece arata ca o maimutica, asa cum o porecleau baietii din cauza urechilor si temperamentului sau incins.
Practincand vals amandoua , cel putin eu pana in clasa a cincea ne intalneam zilnic. Si deoarece noi ne alesesem parteneri care nu erau pe masura noatra doamna profesoare ne-a schimbat. Eu am venit cu impiedicatul de Mihai , de care voi povesti mai tarziu, iar ea cu Paul, baiatul care imi era drag. Am crezut ca va cadea cerul pe mine. Partenerul meu cel nou ma incurca si pe mine , ajungand amandoi pana la urma cei in care profesoara dadea cel mai des , iar ea ranjea de fericire ca l-a “furat” pe Paul chiar de sub ochii mei.
Asta a cam pus carbuni pe foc la ura noastra…ce acum numai exista fiind prietene apropiate , vorbind , vizitandu-ne si fiind foarte fericite cand suntem impreuna. Cred ca baza prietenii noastre se afla in caracterele noastre aprope indentice in unele parti..dar in alte parti respinganduu-se ca doi magneti la aceeasi poli.
Sunt sigura ca as putea scrie un roman despre Cezara , dezbatand si filozofand subiecte care nu-si au rostul , si care mai degraba v-ar plicti fara sa va starneasca catusi de putin interesul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu